Visul marilor sultani otomani era cucerirea întregii Europe și islamizarea occidentului creștin. Speranțele lor s-au năruit în fața singurului oraș care a rezistat de două ori în fața celor mai puternice asalturi ale armatelor musulmane. Viena și apărătorii săi au salvat întreg continentul.
Asediul Vienei din 1683 FOTO wikipedia
La începutul secolului al XIV-lea, în inima Asiei Mici, pe întinsele podișuri anatoliene lua naștere o putere care avea să facă lumea medievală să tremure. A fost cea mai mare forță islamică care a lovit vreodată lumea creștină, după marile invazii arabe din secolul al VIII-lea d.Hr. Era vorba despre Imperiul Otoman, clădit pe victoriile clanurilor lui Osman, călăreți războinici de neam turcic care au trecut prin foc și sabie vechile posesiuni ale Imperiului Bizantin, dar și cele ale celorlalți sultani selgiucizi. În doar câteva decenii, Imperiul Otoman bătea la porțile Europei. În anul 1354, după ce turcii au cucerit peninsula și fortăreața Gallipoli, au transformat acest loc în primul lor cap de pod pe continent.
Mai apoi, în anul 1389, otomanii conduși de sultanul Murad și, mai apoi, de fiul său, Baiazid „Fulgerul”, au reușit, după bătălia de la „Câmpia Mierlei”, să se instaleze în Balcani și, implicit, în sud-estul Europei. Treptat, statele nord-dunărene au devenit vasale ale turcilor, iar visul cel mai mare al sultanilor era să ajungă să supună întregul continent și, implicit, să islamizeze întreaga lume creștină occidentală. Acest vis al sultanilor a fost urmat cu tenacitate de câțiva suverani măreți ai Imperiului Otoman. De două ori, uriașele armate islamice ale otomanilor au forțat porțile Europei Occidentale și doar providența și rezistența îndârjită a unui oraș iconic din centrul Bătrânului Continent au făcut ca lumea creștină să reziste. Acel oraș a fost Viena, singura mare așezare urbană din Europa care a rezistat de două ori asediilor otomane, reușind să protejeze continentul și civilizația sa.
Gazi și ambițiile celui mai mare sultan al tuturor timpurilor
Otomanii doreau să cucerească Europa pentru a-și asigura expansiunea teritorială, ghidați de idealuri religioase, adică acel război sfânt sau gaza, dar și de nevoia de noi resurse și o poziție strategică superioară în fața marilor puteri creștine. Conform doctrinei islamice adoptate de statul otoman aflat în plină ascensiune, conducătorii aveau datoria sacră de a purta războiul sfânt împotriva „pământurilor necredincioșilor” (Dar al-Harb) pentru a extinde controlul musulman. Din punct de vedere strategic și geopolitic, otomanii doreau extinderea în zona Europei Centrale, pentru a pune mâna pe zone prospere, bogate în resurse.
Stăpânirea acestora asigura controlul asupra rutelor comerciale majore și aducea venituri substanțiale prin taxe și impozite, necesare întreținerii vastei armate otomane. Pentru a-și atinge obiectivele, otomanii au profitat de criza feudală a regatelor europene și de neînțelegerile dintre acestea. Ei dețineau o forță militară excepțională, adaptată noilor tehnologii (tunuri, arme de foc) și susținută de trupe de elită precum ienicerii. Mulți sultani au vrut să ajungă în Europa Centrală, inclusiv Mohamed al II-lea, marele cuceritor al Constantinopolului. Cu toate acestea, niciunul nu a reușit, fiind blocați, în general, în zona Transilvaniei și Ungariei, dar ocazional și în Principatele Române.
Soliman Magnificul FOTO wikipedia
La începutul secolului al XVI-lea, mai precis în 1520, pe tronul Imperiului Otoman a ajuns un mare lider, poate cel mai mare din istoria Imperiului Otoman. Se numea Soliman Magnificul, iar în timpul său Imperiul Otoman a ajuns o forță politică și militară uriașă. Soliman a dus Imperiul Otoman la apogeul său, din centrul Asiei și până în Europa Centrală. El a fost primul care a fost cel mai aproape de a atinge obiectivul visat de sultani, și anume cucerirea Europei Centrale și deschiderea porților către Occident.
Povestea începe atunci când regele Ludovic al II-lea al Ungariei și al Boemiei a refuzat să plătească tribut turcilor. Soliman Magnificul și-a pus în mișcare teribila forță militară și a spulberat armatele Ungariei, la Mohács, în 1526, în numai două ore. O bună parte din Ungaria devenea pașalâc turcesc, iar Imperiul Otoman se învecina cu Imperiul Habsburgic.
Primul asediu al Vienei. Asaltul „Magnificului” și al uriașei sale armate
Încurajat de victoria de la Mohács, Soliman a decis să profite de momentul prielnic. Cu o armată de 100.000 de oameni, din care făceau parte și temuții ieniceri, dar și cu arme de foc și tunuri puternice, ajutat de vasali sârbi și moldoveni, Soliman Magnificul a plecat către Viena. După ce l-a numit pe Ibrahim Pașa mare comandant, Soliman a dat ordinul de plecare al trupelor în mai 1529, din Bulgaria. Drumul către Viena a fost infernal pentru otomani. Ploile și drumurile desfundate, dar mai ales bolile care bântuiau în rândul trupelor otomane au făcut ravagii, slăbind armata turcească.
Primul asediu al Vienei FOTO wikipedia
În…
Read the full article at Adevărul →
RO