Băncile
centrale din întreaga lume continuă să își majoreze rezervele de
aur într-un ritm susținut, consolidând una dintre cele mai
importante tendințe observate pe piețele financiare în ultimii
ani. În pofida randamentelor atractive oferite de obligațiunile de
stat americane și a corecțiilor recente ale prețului metalului
prețios, instituțiile monetare rămân cumpărători constanți, pe
fondul incertitudinilor geopolitice și al preocupărilor legate de
stabilitatea sistemului financiar internațional.
Bănzile centrale cumpără masiv aur. Foto Profimedia
Datele
din prima parte a anului 2026 arată că aurul continuă să joace un
rol central în strategiile de rezervă ale statelor, chiar și
într-un context în care factorii tradițional nefavorabili pentru
metalul galben nu au reușit să inverseze tendința de acumulare.
Aproape 250 de tone cumpărate într-un singur
trimestru
Evoluția pieței aurului în prima jumătate a anului 2026 poate
fi împărțită în două etape distincte. Primele trei luni ale
anului au fost caracterizate de o cerere investițională puternică
și de continuarea trendului ascendent care a susținut prețurile în
ultimii ani. În trimestrul al doilea, piața a intrat într-o
perioadă de consolidare, după ce cotațiile au trecut printr-o
corecție, iar investitorii au devenit mai prudenți în așteptarea
unor semnale mai clare privind direcția economiei globale și a
politicii monetare americane, potrivit experților.
În acest context, băncile centrale au continuat să cumpere aur
într-un ritm alert. Numai în primul trimestru din 2026, acestea au
achiziționat aproape 250 de tone. Dacă ritmul actual se va menține,
cumpărările totale ar putea ajunge la aproximativ 900 de tone până
la finalul anului, confirmând una dintre cele mai puternice perioade
de acumulare din istoria recentă.
Dobânzile ridicate nu au redus interesul pentru
aur
Persistența cererii este cu atât mai remarcabilă cu cât
obligațiunile de Trezorerie ale Statelor Unite cu maturitate de 30
de ani oferă randamente de aproximativ 5,1%, printre cele mai
ridicate niveluri din ultimii ani. În condițiile unei inflații de
aproximativ 3,8%, investitorii beneficiază de un randament real
pozitiv, situație care în mod tradițional reduce atractivitatea
aurului.
Cu toate acestea, băncile centrale continuă să privilegieze
siguranța și diversificarea rezervelor. Pentru multe state, aurul
reprezintă un activ strategic care nu depinde de politicile
economice ale unei anumite țări și nu este expus riscurilor
asociate deținerii de active financiare emise de alte guverne.
„Această cerere este exact factorul care a stat la baza
recordurilor de preț observate în ultimii ani și va continua să
reprezinte un element esențial al pieței ascendente pe termen lung
pentru metalele prețioase. Faptul că băncile centrale continuă să
cumpere aur într-un mediu caracterizat de dobânzi ridicate
transmite un semnal important pieței. Aceste instituții nu urmăresc
câștiguri pe termen scurt, ci caută protecție și stabilitate pe
termen lung într-un context geopolitic din ce în ce mai volatil” ,
a declarat Victor Dima, manager Tavex.
Corecția recentă a fost alimentată de datele
economice din SUA
După maximele atinse la începutul anului, aurul a traversat o
perioadă de corecție. Potrivit unei analize publicate de Goldprice ,
una dintre cele mai importante presiuni asupra prețului a venit din
partea datelor economice peste așteptări din Statele Unite.
Conform sursei citate, raportul privind piața muncii din SUA
pentru luna mai a indicat crearea a 172.000 de locuri de muncă,
peste estimările analiștilor, ceea ce a determinat investitorii să
reducă așteptările privind noi reduceri ale dobânzilor de către
Rezerva Federală. În urma publicării datelor, aurul a înregistrat
o scădere intraday de peste 125 de dolari pe uncie, coborând până
în zona de 4.340 de dolari pe uncie, cel mai redus nivel din
ultimele trei luni.
Analiștii Goldprice arată că piețele au interpretat datele
solide din economia americană ca pe un semnal că banca centrală a
SUA ar putea menține dobânzile ridicate pentru o perioadă mai
lungă, ceea ce reduce atractivitatea aurului pe termen scurt.
Relaxarea tensiunilor geopolitice a redus o parte
din prima de risc
La presiunea venită din partea datelor economice s-a adăugat și
o diminuare temporară a tensiunilor geopolitice. Potrivit aceleiași
analize Goldprice, prelungirea cu 60 de zile a armistițiului dintre
Statele Unite și Iran a contribuit la reducerea unei părți din
prima de risc geopolitic care susținuse aurul în apropierea
pragului de 4.500 de dolari pe uncie.
Deși efectul asupra pieței a fost vizibil, analiștii subliniază
că o detensionare temporară nu este suficientă pentru a elimina
preocupările investitorilor privind stabilitatea geopolitică
globală. În continuare, conflictele regionale, fragmentarea
economică și riscurile asociate lanțurilor globale de
aprovizionare reprezintă factori care susțin interesul pentru aur.
China, Polonia și India continuă să acumuleze
re…
Read the full article at Adevărul →