Imagine ilustrativă
Elevii de clasa a XII-a care vor susține examenul de Bacalaureat în 2026 au la dispoziție modelele oficiale de subiecte publicate de Ministerul Educației. Potrivit calendarului aprobat de minister, probele scrise la BAC 2026 încep pe 29 iunie, cu examenul la Limba și literatura română.
În varianta-model, candidații au de analizat un text despre Tudor Arghezi, de redactat un text argumentativ și un eseu literar, diferit în funcție de profilul urmat.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2026 încep pe 29 iunie cu examenul la Limba și literatura română. Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 13 iulie 2026.
Potrivit modelului publicat de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro , proba scrisă la limba și literatura română durează trei ore și este alcătuită din trei subiecte. Toate subiectele sunt obligatorii, iar elevii primesc 10 puncte din oficiu.
Subiectul I la BAC 2026 Română. Cerințe pe baza unui text la prima vedere
Primul subiect valorează 50 de puncte și pornește de la un fragment din volumul „Amintiri” de Șerban Cioculescu, dedicat lui Tudor Arghezi. Elevii trebuie să răspundă la întrebări despre text, să explice sensul unor cuvinte și expresii, să identifice informații și să prezinte trăsături ale scriitorului.
De asemenea, candidații trebuie să redacteze un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte despre modul în care percepția asupra unei personalități se poate schimba după o interacțiune directă cu aceasta.
Subiectul al II-lea BAC 2026 Română. Analiza unui fragment dramatic
La al doilea subiect, elevii trebuie să redacteze un text de minimum 50 de cuvinte despre rolul indicațiilor autorului într-un fragment din piesa „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian.
Subiectul al III-lea. Eseul literar
La ultimul subiect, cerințele diferă în funcție de profil.
Pentru elevii de la profilul real și tehnologic, modelul cere redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile de construcție ale unui personaj dintr-un text narativ aparținând lui Ion Creangă.
Pentru elevii de la profilul umanist și pedagogic, cerința este redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui roman scris după anul 1980.
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Barem de evaluare:
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Barem de evaluare:
Calendar Bacalaureat 2026 – sesiunea iunie-iulie
Evaluarea competențelor :
8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)
15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale (proba D)
Probele scrise :
29 iunie 2026 – Limba și literatura română (proba E.a)
30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului (proba E.c)
2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d)
3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă (proba E.b)
Rezultate și contestații :
7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00; vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor între orele 14:00 și 18:00
8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Read the full article at HotNews →