Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat miercuri seară, 17 iunie, că programul de guvernare al noului Executiv se află în faza finală de elaborare, iar joi, 18 iunie, va fi depus în Parlament, odată cu lista miniștrilor.
Adrian Veștea. FOTO Inquam / George Călin
„ Suntem în etapa finală de definitivare a programului de guvernare. Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul și să prezentăm un plan realist, aplicabil și sustenabil”, a scris premierul desemnat, miercuri seară, pe Facebook.
Potrivit lui Veștea, este evaluat impactul fiecărei propuneri:
„Obiectivul nostru este să găsim echilibrul corect între nevoile reale ale societății și posibilitățile bugetare ale statului. În această perioadă, evaluăm cu atenție fiecare propunere, astfel încât măsurile incluse în programul de guvernare să fie eficiente și să poată fi puse în practic ă”.
Premierul desemnat a anunțat că joi, 18 iunie, programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse în Parlament.
„ Mâine, joi, în prima parte a zilei, vom depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Sunt încrezător că România va avea în foarte scurt timp un Guvern funcțional, capabil să asigure stabilitate, predictibilitate și soluții concrete pentru cetățeni. Mai puține orgolii și dispute politice! Mai multă responsabilitate! Mai multă muncă pentru România!”.
Blocaj pe formarea guvernului Veștea
Amintim că negocierile pentru stabilirea calendarului de învestire a Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea au generat tensiuni între partidele parlamentare . În timp ce PSD insistă pentru accelerarea procedurilor și organizarea audierilor miniștrilor încă de joi, PNL, USR, UDMR și AUR susțin amânarea acestora pentru începutul săptămânii viitoare, în funcție de momentul depunerii oficiale a listei de miniștri și a programului de guvernare.
Potrivit unor surse parlamentare, cele patru formațiuni - PNL, USR, UDMR și AUR - intenționează să voteze în Birourile Permanente ale celor două Camere pentru ca audierile și votul de învestitură să fie programate la începutul săptămânii viitoare, cu condiția ca Adrian Veștea să depună în această seară documentele necesare în Parlament.
În schimb, PSD va solicita ca procedurile să fie derulate joi și vineri. La momentul votului însă, social-democrații ar urma să se confrunte cu opoziția UDMR, USR și PNL, ceea ce face improbabilă adoptarea calendarului dorit de ei.
Primele semnale ale fisurilor din PNL: liberalii care au rupt rândurile din jurul lui Bolojan și-l susțin pe Veștea. „Cum să fie exclus?"
Surse parlamentare afirmă că AUR și-ar fi permis deja să-și trimită parlamentarii în teritoriu, întrucât programul de lucru al Legislativului se încheie miercuri după-amiază. Această plecare ar putea complica suplimentar convocarea rapidă a plenului pentru votul de învestitură.
O eventuală amânare ar putea avea consecințe interne în PNL
O întârziere a votului ar putea deschide calea pentru o mișcare internă majoră în PNL. Surse politice susțin că o amânare până duminică i-ar permite lui Ilie Bolojan să propună excluderea lui Adrian Veștea din partid în cadrul Congresului convocat pentru acea zi.
Tensiunile interne sunt deja ridicate. La ora 16.00, liberalii s-au reunit online într-o ședință decisivă pentru a discuta situația premierului desemnat, care a refuzat să se retragă în ciuda solicitării ferme venite din partea conducerii partidului. O parte a liderilor PNL consideră această poziționare o sfidare directă la adresa disciplinei interne.
Zilele trecute, conducerea PNL a reconfirmat prin vot că formațiunea nu susține intrarea la guvernare alături de PSD și nici un executiv condus de Adrian Veștea. Decizia a fost adoptată cu 39 de voturi pentru, 10 împotrivă și 4 abțineri, semnalând o divizare clară între tabăra apropiată de Ilie Bolojan și gruparea care îl sprijină pe premierul desemnat.
UDMR se retrage din ecuație
UDMR a anunțat miercuri, 17 iunie, că nu va susține Guvernul Veștea. Kelemen Hunor, liderul formațiunii, a precizat că parlamentarii Uniunii nu vor fi prezenți în sală la momentul votului de învestitură, reducând astfel și mai mult șansele unei proceduri rapide.
USR nu susține Guvernul Veștea
Deputata USR Diana Buzoianu a transmis miercuri, 17 iunie, că partidul din care face parte nu va susține Guvernul Veștea, după o decizie adoptată în unanimitate în cadrul Comitetului Politic al formațiunii.
„A fost votat în unanimitate în Comitetul Politic USR: nu susținem Guvernul Veștea” , a scris Diana Buzoianu într-o postare publicată pe Facebook.
Read the full article at Adevărul →📄Source document: Adrian Veștea's Social Media Statement
5 reports
G4MediaIndependentCenter3 days ago Adrian Vesta announces government program and list of ministers on Thursday / PSD meets in meeting / PNL has congress on SundayThe article reports on upcoming political events in Romania, including Adrian Veştea announcing the government program and ministerial list, the PSD holding a meeting, and the PNL having a congress.
Bias read (Center): The article provides a neutral summary of scheduled political activities without any apparent framing or emphasis that suggests a particular ideological perspective.
Digi24IndependentCenter4 days ago Adrian Veștea announces that he will submit on Thursday morning the government program and the list of ministersAdrian Veștea, the newly appointed Prime Minister of Romania, announced via social media that he will submit the government's program and ministerial list to Parliament early Thursday morning. In his message, Veștea emphasized the careful consideration of each measure based on budgetary impact, aiming to meet deficit targets while ensuring a realistic and sustainable plan. He expressed confidence in forming a functional government capable of providing stability and concrete solutions for citizens.
Bias read (Center): The article presents Adrian Veștea's announcement neutrally, quoting his statements directly without apparent ideological framing. The content focuses on procedural steps and policy considerations rather than taking a stance on the political implications or evaluating the proposed measures' merits.
Official sources cited
- government Adrian Veștea's Social Media Statement
AdevărulIndependentCenter4 days ago Adrian Vesta submits the list of ministers to Parliament on Thursday: Romania will soon have a functioning governmentThe newly appointed Prime Minister Adrian Vesa announced that the government's program is in the final stages of preparation and will be submitted to Parliament along with the ministerial list on Thursday. He emphasized the careful evaluation of each proposal to ensure budgetary responsibility and realistic, sustainable measures.
Bias read (Center): The article presents factual information without overtly biased language or selective sourcing. It reports on the government's planned actions and statements from the prime minister without apparent ideological framing or emphasis on one side over another.
Official sources cited
- statement Adrian Vesa's Facebook post
HotNewsIndependentCenter4 days ago Adrian Vesta, I'm officially announcing the two big unknowns: when he submits the list of ministers and the government programThe article reports that Adrian Veștea, Romania's newly appointed Prime Minister, announced plans to submit the government's program and ministerial list to Parliament. He emphasized that each measure would be evaluated based on budgetary impact to ensure fiscal targets are met and that the program would be realistic and sustainable. Initially, he had planned to present these documents on Wednesday but changed his schedule.
Bias read (Center): The article presents Veștea's official statements without overtly biased language or selective sourcing. It focuses on procedural announcements and policy considerations, avoiding ideological framing. The content remains neutral in tone and does not favor any particular political stance.
Official sources cited
- statement Adrian Veștea's Facebook Post
Digi24IndependentCenter4 days ago The news reports that Wednesday he will submit the list of proposed ministers and the government's agendaAdrian Veștea, the newly appointed Prime Minister, announced that he will submit his proposed ministerial list and government program to Parliament on Wednesday. He mentioned that members of the National Liberal Party (PNL) will be included in the cabinet but did not disclose any other names besides Alexandru Nazare, whom he wants to appoint as Minister of Finance. Veștea explained that he chose not to reveal more names until all ministerial positions are finalized.
Bias read (Center): The article presents factual information without overtly biased language or selective sourcing. It reports directly on Veștea's statements regarding his plans for the cabinet and government program, including his desire to include PNL members and his choice of Alexandru Nazare for finance. The tone,