Trei comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinţi şi administratorul unei societăţi din acelaşi judeţ au fost reţinuţi şi ulterior puşi sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, marţi, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală, spălare a banilor şi îngroparea deşeurilor, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj, au pus în aplicare zece mandate de percheziţie domiciliară.
Percheziţiile au avut loc în judeţele Mehedinţi şi Hunedoara, fiind descoperite şi ridicate înscrisuri (contracte de muncă, formulare încărcare/descărcare deşeuri nepericuloase, autorizaţii de mediu, autorizaţii sanitare de funcţionare etc), un laptop, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă.
„Din extinderea urmăririi penale a reieşit faptul că, patru persoane cercetate, în perioada 2022 - 2025, ar fi constituit şi ar fi acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Astfel, trei dintre acestea, având calitatea de funcţionar public ar fi protejat activitatea infracţională a unei societăţi comerciale, administrată de către cea de a patra persoană, cu activitate în domeniul colectării, depozitării, prelucrării şi reciclării de deşeuri din ambalaje şi deşeuri municipale. În realizarea rezoluţiei infracţionale, persoanele în cauză şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, care reglementează regimul deşeurilor şi al protecţiei mediului şi nu ar fi dispus măsurile legale ce se impuneau a fi luate în urma controalelor repetate efectuate la sediul şi punctele de lucru ale societăţii comerciale în cauză”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Ajutorul acordat de cei trei liderului grupului, administrator al societăţii comerciale vizate, ar fi culminat cu măsurile dispuse în urma unor controalelor efectuate chiar pe unele terenuri unde acesta ar fi dispus îngroparea a peste 5.000 de tone de deşeuri municipale, cu privire la care s-a stabilit că se încadrează în categoria deşeurilor periculoase, ocazie cu care echipele de control s-ar fi limitat doar la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, fără a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul mediului înconjurător, nu ar fi efectuat demersurile necesare pentru stabilirea gradului de poluare şi îndepărtarea factorilor de poluare.
Cercetări de durată
De asemenea, alte patru persoane cercetate şi una bănuită, toate având calitatea de funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu ar fi sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, fiind favorizată activitatea desfăşurată de societatea comercială administrată de către persoana, lider al grupului infracţional organizat.
În urma controalelor efectuate, unele dintre persoanele cercetate ar fi întocmit note de constatare în care ar fi consemnat aspecte necorespunzătoare adevărului, în sensul că terenurile afectate de îngroparea de deşeuri ar fi fost aduse la starea iniţială, precum şi faptul că pe acestea nu se află îngropate deşeuri.
„La data de 16 iunie 2026, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea a trei persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată. Ulterior, faţă de acestea, precum şi faţă de o altă persoană, a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, mai arată sursa citată.
În legătură cu acest dosar, în urmă cu trei ani au mai fost efectuate 37 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Timiş şi Cluj, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală, spălare a banilor şi îngroparea deşeurilor.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în anul 2021, doi bărbaţi ar fi iniţiat, în judeţul Mehedinţi, un grup infracţional organizat, la care ulterior ar fi aderat şi alte persoane (membri de familie, persoane de încredere ori aflate în relaţii de afinitate), în scopul obţinerii în mod fraudulos de ecobonificaţii din partea OIREP (Organizaţiile de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor), pentru activităţi fictive de reciclare a deşeurilor din ambalaje.
Bani și bijuterii
Pentru eliminarea stocurilor importante de deşeuri depozitate, cei în cauză ar f…
Read the full article at Digi24 →