„Solidaritatea dintre femei este unul dintre lucrurile pe care sistemele patriarhale le controlează cel mai greu”, spune regizorul iranian Armin Etemadi într-un interviu pentru HotNews.
L-am întrebat pe Armin Etemadi ce înțelege greșit Occidentul despre femeile iraniene.
El crede una dintre cele mai importante schimbări din Iran este solidaritatea tot mai puternică dintre femei.
Etemadi vorbește despre felul în care femeile transformă restricțiile în creație și despre motivele pentru care societățile patriarhale se tem de această forță colectivă.
Etemadi vine la București pe 14 iunie, în cadrul festivalului Films of Iran Experience , unde vor fi proiectate trei dintre filmele sale: Fading Dream, The Woman Who Laughs și Prehistoric. Fading Dream a fost selectat în competiția celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional de Scurtmetraj de la Teheran, festival calificat pentru Premiile Oscar, și s-a numărat printre câștigătorii Premiului Publicului.
Armin Etemadi este regizor independent de scurtmetraje, scenarist și eseist iranian. Filmele sale se află la intersecția dintre cinema, artă vizuală și reflecția asupra condiției femeilor în societatea contemporană iraniană și dincolo de ea.
Pe lângă activitatea cinematografică, Armin Etemadi este critic și cercetător în domeniul artei feministe. Colaborează constant cu revista iraniană „Zanan-e Emrooz” (Woman Today), singura publicație din Iran dedicată exclusiv problematicii femeilor.
Crescut într-un mediu predominant feminin, Etemadi spune că multe dintre poveștile sale s-au născut în anii petrecuți ascultând experiențele femeilor din jurul său. El explorează în filmele sale experiența feminină prin prisma vieții de familie, a relațiilor și a libertății personale.
La prima vedere, filmele sale par să vorbească despre realități foarte îndepărtate de cele ale publicului român.
În realitate, temele care traversează aceste povești sunt surprinzător de familiare: relația dintre părinți și copii, conflictele dintre generații, presiunea așteptărilor familiale, visurile abandonate, identitatea și libertatea.
„Ce merită păstrat și ce trebuie respins”
Hotnews: Ați crescut în Iran și ați observat generații diferite de femei. Care e cea mai mare diferență dintre adolescența mamelor de astăzi și cea a fiicelor lor? Armin Etemadi : Cred că cea mai importantă diferență este că fetele de astăzi au o idee mai clară despre ceea ce își doresc sau, poate mai important, despre ceea ce nu își doresc. Generațiile anterioare purtau cu ele multe dintre așteptările și normele sociale care le fuseseră prezentate încă din copilărie drept modelul unei „fete bune”. Aceste idei le însoțeau adesea până la maturitate.
Fetele de astăzi au moștenit temerile, speranțele și visurile generațiilor anterioare, dar au învățat și să filtreze această moștenire. Sunt mai dispuse să pună sub semnul întrebării ce merită păstrat și ce trebuie respins.
În acest sens, cred că un anumit curaj a fost transmis de la o generație de femei la alta. Am impresia că acest curaj a călătorit ca o torță de-a lungul generațiilor, iar astăzi se află în mâinile unor tinere care luminează și contestă structuri ce păreau cândva permanente și de neclintit.
— Care sunt lucrurile pe care adolescentele iraniene și le doresc cel mai mult și care sunt lucrurile de care se tem cel mai tare? — Există un cântec celebru al lui Shervin Hajipour, intitulat „ Baraye ” („Pentru”). Unul dintre cele mai cunoscute versuri spune: „Pentru o viață normală”. Desigur, nu pot vorbi în numele tuturor adolescentelor din Iran. Dar, din observațiile mele, acest vers surprinde ceva esențial. Cred că multe fete își doresc pur și simplu o viață normală. Nici mai mult, nici mai puțin. Libertatea de a lua decizii cu privire la propriul viitor, de a experimenta viața în termenii lor și de a fi tratate ca persoane complete, nu ca simboluri, așteptări sau responsabilități.
Poate că cea mai mare teamă a lor este că nici măcar această viață obișnuită nu le va fi permisă; că alții vor continua să decidă cine ar trebui să fie și cum ar trebui să trăiască.
— Ați descris cinematografia ca pe o oglindă a societății. Când priviți femeile din Iranul de astăzi, ce schimbări vedeți față de generația mamei dumneavoastră? — Cred că cea mai mare schimbare este apariția unui sentiment mai puternic de solidaritate între femei. Femeile au început să se regăsească unele pe altele în moduri noi. Iar pentru că această solidaritate se bazează pe experiențe și lupte comune, ea are o forță aparte.
Pentru mine, această forță colectivă este unul dintre lucrurile pe care sistemele patriarhale le pot controla cel mai greu. Multă vreme, femeile au fost încurajate să se privească drept rivale, concurând pentru spațiu, recunoaștere sau aprobare. Astăzi, văd tot mai mult opusul acestui fenomen.
Această schimbare este vizibilă și în cinematografie. Vedem tot mai puține povești construite în jurul ideii că femeile se trădează reciproc sau sunt reduse la stereotipuri ale…
Read the full article at HotNews →
RO