Grăsimea de pe corp poate reflecta ritmul în care îmbătrânește creierul, însă nu prin cantitatea totală indicată de cântar.
Un studiu publicat în Nature Mental Health a scos la iveală că distribuția depozitelor adipoase se asociază cu diferențe în structura creierului, conectivitatea dintre unele regiuni și performanța la testele cognitive.
Cercetarea a fost coordonată de Anqi Qiu, cercetătoare la Universitatea Politehnică din Hong Kong, alături de o echipă internațională.
Autorii au folosit date din cadrul UK Biobank , una dintre cele mai mari baze de date medicale din lume, care urmărește sănătatea a sute de mii de voluntari din Marea Britanie.
Participanții incluși în analiză aveau, în medie, 62,5 ani și aproape jumătate erau bărbați.
De ce indicele de masă corporală nu mai este relevant
Indicele de masă corporală (IMC) rămâne instrumentul cu care medicii și cercetătorii măsoară, de obicei, obezitatea. Are însă o limită importantă: împarte greutatea la pătratul înălțimii, fără să ofere informații despre zonele în care se depune grăsimea, un indiciu care poate schimba comportamentul biologic al țesutului adipos.
Grăsimea viscerală, din jurul organelor interne, eliberează substanțe inflamatorii. Printre ele se numără factorul de necroză tumorală alfa și interleukina-6, molecule asociate cu deteriorarea barierei dintre sânge și creier, cu inflamația țesutului nervos și cu procese de neurodegenerare. Grăsimea de pe membre se comportă diferit și, în anumite condiții, a fost considerată chiar protectoare.
Până acum, cele mai multe studii despre obezitate și sănătatea creierului s-au bazat aproape exclusiv pe IMC, așa că impactul separat al fiecărui depozit de grăsime a rămas în mare parte necunoscut.
Fiecare depozit de grăsime are un tipar diferit
Cercetătorii au cuantificat grăsimea de la nivelul brațelor, picioarelor și trunchiului, precum și grăsimea viscerală din abdomen printr-o tehnică numită absorbțiometrie duală cu raze X (DXA sau DEXA), folosită frecvent pentru măsurarea densității minerale osoase, dar care poate estima și compoziția corporală pe regiuni.
Este aceeași metodă folosită pentru a măsura densitatea osoasă, suficient de precisă cât să separe straturile de grăsime pe regiuni.
Pentru creier au combinat mai multe tipuri de rezonanță magnetică: una care arată forma și volumul structurilor, una care urmărește activitatea în repaus și una care examinează integritatea fibrelor nervoase.
Participanții au fost supuși și unui set de teste cognitive care au măsurat raționamentul, memoria, funcțiile executive și viteza de procesare.
Apoi, prin metode statistice, autorii au ajustat rezultatul eliminând indicele de masă corporală, astfel încât să poată separa efectul greutății totale de cel al distribuției grăsimii.
În acest fel, echipa a urmărit legătura fiecărui depozit adipos cu modificările observate la nivelul creierului.
Datele finale au inclus 23.088 de adulți cu măsurători pentru grăsimea de pe brațe, picioare și trunchi și 18.886 de adulți cu măsurători pentru grăsimea viscerală, conform datelor publicate de echipă în Nature Mental Health .
Rezultatele au arătat că grăsimea depusă în zone diferite ale corpului s-a asociat cu tipare diferite de modificări imagistice la nivel cerebral. Grăsimea de pe brațe și de pe trunchi s-a asociat cel mai mult cu subțierea cortexului senzomotor, regiunea care se ocupă de mișcare și de simțul tactil.
Grăsimea viscerală, depozitul cu cel mai nefavorabil profil pentru creier
Cea mai clară asociere negativă a apărut în cazul grăsimii viscerale, depusă adânc în abdomen, în jurul organelor interne.
Spre deosebire de grăsimea aflată sub piele, acest depozit are o activitate biologică intensă și participă la inflamație, influențează metabolismul glucozei și este legat de rezistența la insulină, boli cardiovasculare și diabet de tip 2.
În studiul publicat în Nature Mental Health, persoanele cu mai multă grăsime viscerală aveau mai multe semne de deteriorare a substanței albe. Substanța albă este rețeaua de fibre prin care regiunile creierului transmit informații între ele.
Când această rețea se deteriorează, viteza și eficiența comunicării dintre zonele cerebrale pot avea de suferit.
Cercetătorii au observat, în special, o densitate mai redusă a fibrelor nervoase, mai mult lichid în țesut și o organizare mai slabă a traseelor nervoase. Aceste semne pot indica pierdere de fibre, inflamație locală sau o structură mai dezordonată a substanței albe.
Explicația biologică ține de felul în care acest tip de grăsime acționează în organism. Grăsimea viscerală poate elibera molecule inflamatorii, precum interleukina-6 și TNF-alfa. Acestea pot afecta vasele de sânge, metabolismul și bariera care separă sângele de creier. În timp, un astfel de mediu inflamator poate favoriza modificări în țesutul nervos, mai ales în zonele sensibile la îmbătrânire.
Grăsimea viscerală a avut și cel mai puternic efect indirect asupra performanței cognitive. În cadrul testel…
Read the full article at HotNews →
RO